Direcția de Asistență Socială Medgidia începe campania de acordare a tichetelor pentru o masă caldă

sediul primaria medgidia
Primăria Medgidia

Direcției de Asistență Socială Medgidia începând de marți, 17 noiembrie, campania de distribuire a tichetelor de masă caldă pentru persoanele defavorizate, cu domiciliul în municipiul Medgidia, localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu. Acordarea tichetelor se face în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

Potrivit Primăriei Medgidia, pot beneficia de aceste tichete persoanele care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, până în 800 de lei și vârstă de minim 75 de ani împliniți.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul SNSPVPA este de 180 de lei/lună.

La ridicarea tichetelor de masă caldă este necesară prezentarea actului de identitate. Specificăm faptul că la data prezentă, cardurile nu sunt alimentate, acestea urmând a fi alimentate ulterior, pentru perioada septembrie – noiembrie 2020.

Tichetele de masă caldă se distribuie la biroul Direcției de Asistență Socială din Medgidia, din curtea interioară a primăriei, după următorul program:

  • Luni – Joi: 09.00 – 16.00;
  • Vineri: 09.00 – 13.00.

Informații suplimentare se pot solicita la numărul de telefon 0241/820.800, interior 131 și 129.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*