Descinderi pe raza județului Constanța pentru prinderea unor tineri ce spărgeau locuințe

Sediul IPJ Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

În urma a 7 percheziții domiciliare, polițiștii constanțeni au reținut patru tineri, bănuiți de comiterea a 4 furturi din locuințe, pe raza municipiul Constanța.

În cursul zilei de 12 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Constanța, la persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt din locuință, faptă comisă la sfârșitul lunii iulie, de unde autorii au sustras un telefon mobil și 150 de lei.

Cu ocazia extinderii cercetărilor și a unor percheziții efectuate, polițiștii constănțeni au documentat activitatea infracțională a respectivilor tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, toți din municipiul Constanța, cărora li s-au probat comiterea altor 3 furturi din locuințe, fapte săvârșite în perioada 27 iulie –3 septembrie 2018, pe raza municipiului Constanța.

Astel, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada menționată, aceștia ar fi pătruns în locuințele a patru persoane, prin forțarea și escaladarea ferestrelor, sustrăgând mai multe bunuri de valoare, precum bijuterii, ceasuri de mână, telefoane mobile, tablete, laptopuri și diverse sume de bani.

Până în prezent, prejudeciul total, de aproximativ 10.000 de lei, a fost recuperat în parte, polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuând cercetările în vederea documentarii întregii activități infracționale a persoanelor implicate în săvârșirea furturilor.

Polițiștii constănțeni i-au reținut pe cei patru tineri, pe bază de ordonanțe, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând a fi prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

În activitate au fost angrenați polițiști din cadrul Secțiilor 1,2,3,4 și 5 Poliție și cei ai Secțiilor 1 și 2 Rurale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța.

Adauga valoare acestui articol "Descinderi pe raza județului Constanța pentru prinderea unor tineri ce spărgeau locuințe"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News