De astăzi se pot depune cererile pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021

Se pot depune cererile pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021

Direcția Generală de Asistență Socială anunță că începând de luni, 16 noiembrie, se pot depune cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021.

Potrivit Primăriei Constanța, pot beneficia de Programul „RESPECT” persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii:

  1. persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.840 lei;
  2. persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;
  3. persoane cu handicap grav sau accentuat;
  4. persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;
  5. persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal,
  6. alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la punctele 1 sau 5 și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință (în baza unei anchete sociale).

Înscrierea în Programul „RESPECT” se face pe baza următoarelor documente:

  • cerere tip;
  • copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”;
  • documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale, situat în strada Unirii nr. 104.

Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” 2021, pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas.ro sau se pot ridica din locațiile mai jos menționate. Cererile și documentele necesare se pot depune online pe adresa instituției, office@dgas-ct.ro sau pot fi ridicate, completate și depuse de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00, în următoarele locații:

  • Clubul pensionarilor Tomis II, bulevardul Tomis nr.211, bl TS6B;
  • Clubul pensionarilor Duiliu Zamfirescu, strada Duiliu Zamfirescu nr.4;
  • Clubul pensionarilor Mangaliei, Șoseaua Mangaliei nr.86A;
  • Clubul pensionarilor Dezrobirii, strada Dezrobirii nr.123, bl.IS3;
  • Clubul pensionarilor Zorelelor, strada Zorelelor nr.69 bis.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*