„Cupa 1 iunie”, activități antrenante pentru copiii de toate vârstele dar și pentru cei cu suflet de copil

Activitățile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului au fost reprogramate. FOTO cu rol ilustrativ

Adrenalina și distracția vor fi ingredientele principale ale activităților organizate cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Copilului în Constanța.

Astfel, potrivit Primăriei Constanța, marți, 1 iunie, de la ora 10.00, cei mici sunt invitați să participe la crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi”.

De la ora 17.00, Piațeta Perla din Mamaia devine kilometrul zero al distracției. Atmosfera competițională va fi întreținută de jocuri pe plaja din fața Radio Constanța, concursuri și întreceri de baschet în familie. Elevii de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța, împreună cu studenții din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport vor susține un program de zumba, aerobic și dans sportiv.

Activitatea cercurilor artistice din cadrul Palatului Copiilor Constanța va fi pusă în scenă printr-un spectacol.

De asemenea, organizatorii au pregătit cele mai distractive competiții pentru părinți și copii: curse de alergat cu cărucioare pentru copii și cărucioare de cumpărături.

Tot marți, de la ora 17.00, la Baza Nautică din Parcul Tăbăcărie, copiii de toate vârstele sunt invitați să participe la un curs de caiac susținut de elevii de performanță de la L.P.S „Nicolae Rotaru” Constanța.

Pentru fiecare activitate sportivă în parte vor fi oferite premii surpriză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*