Conferință despre “Exodul de inteligență” la Universitatea Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhivă
Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhivă

Marea Lojă Naţională din România lansează seria de dezbateri „Viitorul României“, pe teme importante şi de actualitate pentru societatea românească. Pentru a facilita clarificarea unor aspecte privind probleme majore care preocupă România de azi, Marea Lojă Naţională din România organizează o serie de conferinţe şi dezbateri, într-un larg cadru, cu implicarea societăţii civile şi a factorilor interesaţi.

Seria de conferinţe va include următoarele teme:

  • Importanţa preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. De la 1 ianuarie 2019, România preia, pentru prima oară de la momentul aderării la UE, Presedinţia Consiliului UE, o premieră care oferă oportunitatea unei proiecţii naţionale privind viitorul UE, dar şi responsabilităţi privind complicata situaţie a UE, generată de Brexit, alegerile europarlamentare şi negocierile privind Cadrul Financiar Multi-anual.
  • Promovarea capitalului şi business-ului autohton. Oamenii de afaceri români, firmele româneşti reprezintă coloana vertebrală a economiei româneşti. Oportunităţile generate de integrarea în UE şi pătrunderea pe pieţele occidentale implică, totodată, o atenţie sporită privind situaţia capitalului şi mediului de afaceri românesc.
  • Exodul de inteligenţă, problemă majoră a României. Ţara noastră este printre cele mai afectate de fluxul de emigraţie. Milioane de români au plecat, în ultimii 15 ani, pentru a studia sau munci în special în alte ţări europene. Cât de gravă este situaţia şi care sunt soluţiile pentru a gestiona această provocare majoră, pe fondul scăderii natalităţii şi a îmbătrânirii populaţiei? Cum pot fi convinşi să se întoarcă acasă românii plecaţi?
  • Locul şi Rolul elitelor în conducerea statelor democratice. Societăţile moderne sunt rodul unor viziuni generate de elitele acestora. Care sunt formele de implicare în societate a elitelor? Cum pot fi acestea recunoscute şi în ce formulă optimă îşi pot asuma rol activ în leadership-ul naţional?
  • Intelligence-ul – rol şi necesitate în societatea modernă. Un stat puternic este protejat de structuri de intelligence eficiente şi respectate, atât în ţară, cât şi în afara acesteia. Care este cadrul de funcţionare şi cum pot fi îmbunătăţite condiţiile de eficienţă a acestora? Ce modele poate analiza România în acest context, în rândul aliaţilor săi din structuri similare ale statelor NATO şi UE?
  • Importanţa învăţământului dual profesional în dezvoltarea României moderne. Dezvoltarea economică şi trendul investiţiilor generează pentru România nevoia unor centre de învăţământ dual profesional conectate la realităţile şi dinamica acestor procese. Care sunt exemplele de bune practici existente la nivel naţional şi cum pot fi preluate astfel de repere funcţionale în alte state membre UE?

Printre participanţii invitaţi la dezbateri se vor număra personalităţi din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic şi politic. Prin acest ciclu de conferinţe, societatea civilă va putea contribui la clarificarea aspectelor insuficient explicate, într-o perioadă care generează nevoia de a contura o viziune unitară şi coerentă privind dezvoltarea României.

Tematicile alese reprezintă repere ale interesului manifestat de mass-media şi publicul larg, dar şi resurse de dezvoltare pentru viitorul ţării noastre. Urmărind nevoia de normalitate şi viziune strategică în abordarea unor astfel de repere, iniţiativa îşi propune să reunească lideri de opinie şi exponenţi ai zonelor de expertiză vizate, astfel încât proiecţia rezultată să ofere atât oportunitatea unei dezbateri reale pe teme concrete, dar şi soluţii pentru evitarea unor confuzii sau distorsionări ale situaţiei reale ori ale soluţiilor de care România are nevoie în această perioadă.

Prima conferinţă din ţară va avea loc în Bucureşti, la data de 15 ianuarie 2019 şi va fi dedicată importanţei preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. Evenimentul va începe la ora 18:00 şi va avea loc la Pentagon Events, Bd. Expoziţiei, Intrarea C, Romexpo.

La Constanţa, prima conferinţă va avea loc pe data de 16 ianuarie 2019, la ora 17.00, in aula Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, sediul de pe bulevardul Mamaia nr. 124. Tema aleasă pentru această conferinţă este Exodul de inteligenţă – problema majoră a României. Pe acest subiect vor lua cuvântul Prof.univ.dr. Sorin Rugină – rector al Universităţii „Ovidius“, Prof.univ.dr. Adrian Stoica – Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, Conf.univ.dr. Dan Iliescu – Decanul Facultăţii de Medicină şi Mihail Radu Palangă, student în anul al doilea la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa.

Evenimentul este doar prima dintre cele peste 15 conferinţe care vor avea loc la Constanţa pe parcursul următoarelor luni, în diverse locaţii astfel încât să permită accesul tuturor persoanelor interesate. Acestea vor fi anunţate în prealabile în media scrisă şi în mediul online. Considerând importanţa deosebită a acestor conferinţe este recomandată prezenţa tuturor persoanelor  interesate de „Viitorul României“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

Leave a Reply to Adrian Boioglu Cancel reply

Your email address will not be published.


*