Polițiștii verifică aplicarea măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19 în unitățile de învățământ constănțene

Polițiștii verifică aplicarea măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19 în unitățile de învățământ

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța vor verifica aplicarea măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2 în grădinițele și în școlile constănțene.

Potrivit IPJ Constanța, având în vedere necesitatea accentuării activităților de prevenire a răspândirii Covid-19 în cadrul unităților de învățământ preuniversitar constănțean, se vor intensifica activitățile specifice de monitorizare și de control în întreg județul.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie, au fost demarate acțiuni ale polițiștilor de ordine publică în parteneriat cu reprezentanții IȘJ Constanța, prin care se verifică respectarea măsurilor de protecție în cadrul instituțiilor școlare pe parcursul derulării cursurilor – purtarea permanentă a măștilor faciale, respectarea distanței minime de protecție între elevi, existența și folosirea dezinfectanților etc., în conformitate cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății nr. 5487/ 1494/ 31.08.2020 de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

De asemenea, polițiștii rutieri vor realiza controale, pe toate rutele de deplasare, în mijloacele de transport special destinate elevilor, dar și în mijloacele de transport în comun din județul Constanța, pentru a verifica dacă sunt respectate normele de prevenire a răspândirii Covid-19 în rândul personalului care transportă elevi.

„Acțiunile au scop preventiv, iar în cazul în care se vor constata nereguli privind respectarea normelor în vigoare, reprezentanții IPJ și IȘJ vor acționa în conformitate cu precizările legislative în vigoare, în funcție de expertiza instituțională specifică”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*