CNSU ia primele măsuri în favoarea persoanelor vaccinate

Vaccinul anti-Covid-19. FOTO Adrian Boioglu

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi, 16 septembrie, Hotărârea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Principalele modificări propuse vizează:

  • Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
  1. Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
  2. Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
  3. Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
  4. Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  5. Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  6. Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
  7. Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri;
  8. Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05.00 – 02.00 până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  9. Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
  10. Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  11. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 05.00 – 24.00 până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  12. Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului.
  • Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:
  1. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00 – 02.00 până la 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  2. Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00 – 02.00 până la 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*