
Circulația feroviară pe distanța Medgidia – Dorobanțu a fost întreruptă temporar în după-amiaza zilei de 8 septembrie 2025, în urma unui incendiu de vegetație produs în apropierea stației CF Medgidia. Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA a anunțat că liniile de contact au fost scoase de sub tensiune începând cu ora 17:40, fiind afectate ambele fire de circulație, precum și liniile din stație.
Trenurile de călători IC 536 (Constanța – Brașov, operat de CFR Călători) și IR 11502 (Constanța – Arad, operat de Astra Trans Carpatic) au fost direct afectate de această întrerupere. În funcție de evoluția situației, exista riscul ca și alte garnituri să fie întârziate.
Echipele CFR din cadrul Sucursalei Regionale Constanța, alături de pompieri, au intervenit rapid, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp. La ora 19:09, circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale și de siguranță.
CFR SA și-a exprimat regretul pentru disconfortul creat și a transmis că prioritatea companiei rămâne siguranța pasagerilor și reluarea traficului în cel mai scurt timp posibil.
Be the first to comment