Caz șocant la Ovidiu. Un bărbat a atacat cu o macetă pe o stradă și a rănit victima la mâini, apoi a făcut scandal în sediul poliției

Sediul Parchetul Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Un caz șocant a avut loc la Ovidiu după ce un bărbat a atacat cu o macetă pe o stradă și a rănit victima la mâini, apoi a făcut scandal în sediul poliției.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 30.09.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2023 până la data de 29.10.2023, inclusiv, a inculpatului M.D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 şi 21 lit. c şi d din C. pen., tulburare a ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 şi 3 din C. pen., şi ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 din C. pen., rap. la art. 206 alin. 1 din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen. şi art. 41 alin. 1 din C. pen.

“În data de 25.09.2023, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla pe o stradă din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.D. a lovit persoana vătămată P.P. cu o macetă în zona membrelor superioare, provocându-i vătămări corporale ce necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată s-a reţinut că prin acţiunile sale inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică.

După comiterea faptei, inculpatul a fost prins de lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Ovidiu şi condus la sediul instituţiei, unde acesta a ameninţat cu acte de violenţă persoana vătămată P. M., agent de poliţie aflat în timpul serviciului.

Inculpatul M.D. a săvârşit faptele reţinute în sarcină în stare de recidivă postexecutorie.

La data de 30.09.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.09.2023 până la data de 29.10.2023, inclusiv, faţă de inculpatul M.D.” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*