Campanie gratuită de colectare a deșeurilor vegetale la Năvodari

Deșeuri vegetale. FOTO Polaris M Holding

Primăria Orașului Năvodari, în parteneriat cu Start Recycling Eco Now, anunță lansarea unei campanii gratuite de colectare a deșeurilor vegetale provenite din acțiuni de amenajare a spațiilor verzi și din toaletarea copacilor din gospodării.

Campania se desfășoară în perioada 10 noiembrie – 31 decembrie 2025, iar colectarea se va realiza direct din fața casei, în baza unei programări prealabile.

Astfel, în fiecare zi de luni, între orele 08:00 și 17:00, echipele companiei partenere vor ridica deșeurile vegetale de la domiciliul cetățenilor care au efectuat o programare telefonică la numărul 0768.849.124 (apelabil de luni până vineri, între orele 08:00 – 17:00).

Reprezentanții Start Recycling Eco Now asigură colectarea și transportul gratuit al acestor deșeuri, contribuind astfel la menținerea curățeniei și la protejarea mediului pe raza orașului Năvodari.

Primăria încurajează locuitorii să profite de această campanie și să se implice activ în gestionarea responsabilă a deșeurilor vegetale, evitând depozitarea lor necorespunzătoare sau arderea în aer liber.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*