Bloc evacuat în Năvodari după ce o femeie a amenințat că aruncă imobilul în aer. Ea era supărată că îi ploua în apartament

Un echipaj SMURD a fost trimis la locul solicitării. FOTO cu rol ilustrativ

Aproximativ 30 de persoane care locuiesc într-un bloc aflat pe strada Constanței din Năvodari au fost evacuate, miercuri, 14 aprilie, după ce una dintre locatare, o femeie în vârstă de 63 de ani, a amenințat că aruncă blocul în aer.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție precum și salvatori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, al județului Constanța.

„În aproximativ trei minute de la apelul la 112, la fața locului au ajuns 10 polițiști care au pătruns în locuința femeii și au discutat cu aceasta până la sosirea echipajului medical”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

De asemenea, la fața locului au intervenit imediat și 13 pompieri, cu o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă și, preventiv, toți locatarii prezenți în imobil la momentul respectiv, aproximativ 30 de persoane, au fost evacuați.

„Sosiți la fața locului, salvatorii ai identificat femeia, în vârstă de aproximativ 60 de ani. Aceasta a fost evaluată medical la fața locului stabilindu-se că nu era rănită”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.

Femeia în cauză, în vârstă de 63 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Constanța pentru investigații de specialitate. Conform surselor de la fața locului, ea era supărată că îi ploua în casă și voia să atragă atenția autorităților pentru a fi luate măsuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*