Avem cu două căruțe mai puțin pe șoselele din Constanța, în urma întâlnirii în trafic cu Poliția Locală

Poliția Locală a scos din circulație încă două căruțe. FOTO DGPL Constanța

În cursul zilei de 27 iunie, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative cu atribuții în domeniul ordinii publice și cel al traficului rutier din cadrul DGPL Constanța au aplicat 238 amenzi contravenționale în valoare 32.548 lei.

Majoritatea abaterilor au fost pentru încălcarea normelor legale cu privire la oprirea / staționarea interzisă.Au fost date și doua sancțiuni complementare de ridicare de pe domeniul public a doua vehicule cu tracțiune animală și depozitarea acestora într-un spațiu special amenajat.

Nici abaterile din domeniul disciplinei în construcții, protecției mediului și activității comerciale nu au lipsit, astfel, au fost aplicate 33 de sancțiuni în valoare de 22.000 lei pentru executarea de construcții fără a deține actul final de autoritate al administrației publice pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor corespunzător măsurilor prevăzute de lege, acte de comerț ilicit, desfășurarea de activități comerciale fără a deține autorizație/ program de funcționare, încălcarea normelor privind menținerea curățeniei în municipiul Constanta.

Cuantumul la nivel general al celor 271 sancțiuni contravenționale aplicate în data de 27 iunie a fost de 54.548 lei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*