Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul zilei de 19 iulie, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Soveja, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe această stradă, cu sensul de mers spre zona Tomis 3, în intervalul orar 9.45 – 12.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul comunei Cumpăna din județul Constanța, Mariana Gâju, a dezvăluit programul și artiștii evenimentului special pregătit pentru sărbătoarea de 1 Mai. 1 Mai este o sărbătoare a muncii, o sărbătoare europeană recunoscută de majoritatea popoarelor. […]
Pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă de pe bulevardul Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Constanța, RAJA va întrerupe, în perioada 07 decembrie, ora 22.00 – 08 decembrie, ora 20.00, […]
Ajuns la cea de a două ediție, Târgul Floriilor, organizat de Primăria Ovidiu în parteneriat cu Cluster-ul Inomar (președinte Stănica Enache), Asociația Poiană lui Ovidiu (președinte Mircea Ovezea), Asociația Țăranii Dobrogeni (Laura Stroe, Ioana […]
Be the first to comment