Pentru remedierea unei avarii survenite pe o conductă de alimentare cu apă din zona Hotel Dobrogea de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 octombrie, până la ora 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de bulevardul Aurel Vlaicu și Tomis, precum și cei arondați PT 118, 119 și 214.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un copil în vârstă de patru ani și mama sa au suferit arsuri după ce o butelie a explodat în locuința lor de pe strada Andrei Mureșanu din Constanța. Deflagrația nu a fost urmată de […]
RAJA a anunțat că cele 6 echipe de intervenție dotate cu toate utilajele necesare (wome, vidanje, săpător, macara, etc.) lucrează la foc continuu de seara trecută, de la ora 21.00. S-a reușit decopertarea zonei avariate, […]
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția strada Pescarilor cu Prelungirea Ion Rațiu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi […]
Be the first to comment