Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 50 mm, din localitatea Valu lui Traian , RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei 9 ianuarie, în intervalul orar 11.30 – 15.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Plugarilor, Bisericii, Canalului, Valea Seacă, Mihail Kogălniceanu, Școlii și parțial strada Mihai Eminescu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi, 29 august 2025, în intervalul orar 12.45 – 17.00, pentru remedierea unei avarii survenite pe […]
La începutul lunii ianuarie, primarul din Valu lui Traian anunța că va lua măsura desființării stațiilor de autobuz pentru că reprezentanții Consiliului […]
Be the first to comment