Pentru remedierea unei avarii pe o conductă a RAJA, traficul rutier pe strada Răscoalei va fi restricționat între 10 și 12 iulie

Trafic îngreunat ca urmare a lucrărilor. FOTO Cătălin SCHIPOR

Traficul rutier va fi restricționat săptămâna viitoare, timp de două zile, pe strada Răscoalei 1907, pentru ca echipele de intervenție ale RAJA să remedieze o avarie survenită pe o conductă de alimentare cu apă.

Astfel, circulația autoturismelor se va desfășura cu restricții pe tronsonul cuprins de străzile Griviței și Cuza Vodă, de luni, 10 iulie, ora 10.00, până miercuri, 12 iulie, ora 10.00. În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentanții societății.

Abonații deserviți nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile fără a sista furnizarea apei potabile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Dragi autorități locale rezolvati odata mutarea periodică a traseelor de autobuze, ați zapacit oamenii.Faceti benzi unice pe Tomis intre Mamaia si Ferdinand asfel soferii de autobuze scapa de calvarul aglomeratiei de la Pedagogic,de masinile parcate aiurea,iar calatorii nu vor mai pierde minute bune pana trec de zona aglomerata.Se vor face benzi unice pe Ferdinand insa de acolo fiecare se descurca cum poate in aglomeratia de pe Mircea.Un traseu continuu de la gara pana Ion Ratiu va duce la reducerea timpului de parcurs al acestei portiuni de traseu cu benzi dedicate.Daca nu va fi continuitate benzile de pe Ferdinand sunt degeaba, iar daca nu se se poate face nimic sa rămână în continuare cele două sensuri de circulație .

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*