Au fost semnate trei contracte de finanțare, prin fonduri europene, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu

Semnarea contractelor de finanțare pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. FOTO Facebook Sorin Grindeanu

Trei contracte de finanțare prin fonduri europene, alocate prin POIM, importante pentru Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, au fost semnate marți, 19 aprilie, acestea urmând să ajute societatea să se ridice la standarde europene de siguranță și confort. Evenimentul a avut loc în prezența, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Cele trei contracte de finanțare, în valoare de 136 de milioane de lei, trebuie finalizate până în luna aprilie anul viitor și vor permite derularea efectivă a contractelor pentru achiziția unor bunuri și servicii necesare Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța. Creșterea fluxurilor de pasageri și a interesului  operatorilor economici pentru acest aeroport vor conduce la dezvoltarea întregii zone.

Primul contract de finanțare va asigura sursa financiară necesară achiziționării unui Sistem de supraveghere video și pentru Control acces.

Contractul de achiziție a fost deja semnat anul trecut dar nu a putut fi derulat din cauza lipsei sursei de finanțare. În acest moment, pentru că sunt alocate sursele financiare necesare poate fi emis ordinul de începere. Proiectul cu o valoare de 14,795 milioane lei, poate să fie efectiv finalizat până în luna aprilie a anului viitor, cu ajutorul acestor fonduri europene alocate prin POIM. Prin această investiție se au în vedere următoarele obiective:

  • reducerea criminalității și creșterea gradului de siguranță in aeroport;
  • creșterea operativității, eficacității și eficientei acțiunilor de control, prevenire și intervenție a tuturor structurilor de securitate din cadrul aeroportului;
  • creșterea încrederii și atractivității aeroportului pentru companiile aeriene și agenții economici;
  • îmbunătățirea nivelului de securitate al obiectivelor învecinate aeroportului și indirect al localității Mihail Kogălniceanu;

În plus, vor fi create locuri de muncă atât pe perioada realizării investiției cât și ulterior, în toată perioada în care va fi asigurată mentenanța echipamentelor.

Noul sistem de supraveghere video va fi montat:

  • pe zona gardului perimetral;
  • în punctele de control și la porțile de acces;
  • pe platforma aeroportuară;
  • în zonele publice din terminalul de sosiri si din terminalul de plecări;
  • în parcări.

Sistemul va permite accesul ierarhizat în diverse incinte, prin folosirea cartelelor de acces.

Al doilea contract de finanțare este necesar achiziționării unor echipamente care vor permite creșterea securității și siguranței traficului de pasageri pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, atât în ceea ce privește pasagerii cât și în ceea ce privește bagajele.

Contractul de achiziție a fost semnat tot anul trecut și de asemenea nu a putut fi derulat din cauza lipsei resurselor financiare. Și acest contract, în valoare de 53,840 milioane de lei trebuie să fie finalizat până în luna aprilie 2023, dacă nu vrem să pierdem banii europeni. Investiția este necesară inclusiv ca urmare a intensificării volumului de trafic pe aeroport. Dotările cuprind printre altele:

  • 3 computere tomograf pentru bagaje de cabină;
  • 4 echipamente de control cu raze X, cu detecție automată explozibilelor;
  • un echipament de detecție a explozibililor din lichide, aerosoli și geluri;
  • 3 scanere pentru examinarea persoanelor;
  • 5 porți pentru detectarea metalelor;
  • 2 echipamente de control de securitate a urmelor de explozibil;
  • 1 echipament de control securitate cu raze X agabaritic pentru bagaje de cală;
  • 1 echipament de scanare dual-view pentru bagajele de cabină și pentru proviziile de aeroport  sau de bord agabaritice.

Pentru creșterea capacității de intervenție în situații critice, în cadrul aceluiași contract vor mai fi achiziționate:

  • 1 autospecială PSI;
  • 1 ambulanță.

Va fi achiziționat și un spațiu de carantină, pentru cazurile în care este nevoie de izolarea unor persoane din diverse considerente.

Al treilea contract de finanțare, în valoare de 26,308 milioane lei, va asigura banii necesari modernizării balizajului luminos al pistei Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu.

În acest moment licitația pentru contractul care prevede lucrări de construcție și montaj este în derulare. În scurt timp licitația urmează să fie finalizată și dacă nu apar contestații la rezultatul procedurii de achiziție publică, acest contract va putea fi semnat. Și aici termenul limită de finalizare a contractului este luna aprilie a anului viitor, din aceleași considerente legate de finanțarea prin fonduri alocate prin POIM. Balizajul performant va permite aterizarea și decolarea aeronavelor inclusiv în condiții de ceață și ploaie care reduc drastic vizibilitatea pe pistă. Aceasta va spori gradul de siguranță al aeroportului și implicit va crea oportunități pentru creșterea volumului de trafic aerian.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Bani aruncați pe geam pentru un aeroport de 2 lei . Cred că o să-l folosească pentru extratereștrii că noi constănțenii nu avem cum să îl folosim.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*