Asociația Elevilor din Constanța cere demisia inspectorului școlar general, Zoia Gabriela Bucovală

Andrei Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța. FOTO Asociația Elevilor din Constanța

Asociația Elevilor din Constanța cere demisia inspectorului școlar general, Zoia Gabriela Bucovală, acuzând că prin declarațiile sale făcute în fața Consiliului Județean a creat confuzie și că susține încălcarea legii în continuare de către Consiliul Județean Constanța, prin faptul că acesta nu acordă elevilor reducerea de 50 la sută pe transportul județean.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a fost prezentă în data de 30 ianuarie la ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța. În acest sens, a avut loc un protest în fața clădirii Palatului Administrativ, iar ulterior o parte din reprezentanții asociației au fost prezenți în sala Remus Opreanu în timpul ședinței. Pentru a aduce în discuție solicitările AEC, și anume convocarea de îndată a unei ședințe extraordinare pentru adoptarea unei hotărâri de județean în vederea asigurării subvențiilor aferente reducerilor elevilor la transportul județean, prevăzute de art. 84, alin. (1) și (2), Andrei-Mihai Tănase, președintele AEC, a luat cuvântul înainte de începerea ședinței.

Ulterior declarațiilor reprezentanților CJC, a luat cuvântul inspectorul școlar general, Zoia Gabriela Bucovală, prezentând datele oficiale privind numărul de elevi cărora le este decontată naveta integral, conform art. 84, alin. (3) din Legea 1/2011. AEC precizează că discuțiile se purtau referitor la altă reglementare a acestei legi, art. 84, alin. (1) și (2), ce prevede reducerile acordate pentru elevi la transportul județean.

“Tragem un semnal de alarmă asupra confundării celor două reglementări, prima referindu-se la decontarea transportului elevilor din localitatea de domiciliu în localitatea în care aceștia studiază, ceea ce presupune că elevul își achiziționează abonamentul la prețul integral, urmând ca suma să fie decontată prin intermediul școlilor, din bugetul consiliilor locale și al MEN. Solicitările AEC au venit în sensul respectării art. 84, alin. (1) și (2), reglementare ce instituie dreptul elevilor de a beneficia de tarif redus la abonamentele de transport județean, ceea ce presupune că autoritatea publică cu atribuții pe serviciul respectiv de transport are obligația corelativă de a acorda compensații operatorilor de transport ce acordă reducerile, pentru acoperirea diferenței de preț”, spune Asociația Elevilor.

AEC cere Ecaterinei Andronescu demiterea inspectorului școlar general de la Constanța.

“Considerăm de o gravitate uriașă lipsa capacității de a înțelege un text scris a doamnei inspector, dovada fiind că poziția prezentată se află în paralel cu fondul discuțiilor. Atragem atenția asupra intenției de a crea confuzie a declarațiilor inspectorului general, ea susținând astfel încălcarea legii în continuare de către Consiliul Județean Constanța. Pe cale de consecință, solicităm Ministrului educației, Ecaterina Andronescu, să dispună demiterea doamnei Zoia Bucovală din funcția de inspector școlar general al județului Constanța. Totodată, solicităm președintelui Consiliului Județean Constanța să sisteze de îndată tentativele de amânare a respectării legii și să convoace o ședință extraordinară a consiliului județean pentru aprobarea unui proiect de hotărâre pentru acordarea reducerilor elevilor și studenților”, a mai transmis Asociația Elevilor.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*