Ploile din ultimele zile au adus, pe lângă vremea urâtă, mult noroi pe zonele de promenadă, în pasajele pietonale, pe trotuare și șosele. Prin urmare, societatea de salubrizare a orașului a început încă de la primele ore ale dimineții de miercuri, 16 iunie, să curețe aluviunile.
Potrivit Primăriei Constanța, au fost spălate pasajele pietonale de pe strada Ștefan cel Mare și de la Gară, faleza, promenada, este tăiată și ridicată iarba crescută pe marginea drumurilor. În același timp, autospecialele cu mătură au igienizat partea carosabilă, în timp ce lucrătorii măturau trotuarele.
Curățenie oraș. FOTO Primăria Constanța
De asemenea, rigolele de scurgere a apelor pluviale au fost curățate și se continuă lucrările de verificare a canalizărilor pentru a preveni acumularea apei în zonele inundabile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat a fost depistat cu droguri asupra lui pe o stradă din Mangalia. Potrivit IPJ Constanța, la data de 12 martie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Ordine […]
O descoperire macabră a fost făcută astăzi pe digul din zona Pescărie din municipiul Constanța, fiind găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat. Potrivit IPJ Constanța, la data de 7 august a.c. în jurul orei 12.30, […]
ONG-urile din Constanța au fost, până la finalul anului trecut, entități total separate. Fiecare își desfășura propriile proiecte și avea inițiative care nu erau neapărat susținute de alții. După câteva întâlniri repetate, organizațiile din oraș […]
Be the first to comment