Bărbați reținuți după ce au comercializat substanțe psihoactive în județul Constanța

Reținuți după ce au comercializat substanțe psihoactive în județul Constanța

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit DIICOT, începând cu luna aprilie 2021, inculpații au procurat și comercializat substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive către diverși consumatori de pe raza județului Constanța.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 38 de doze de cocaină, 305 pliculețe cu substanțe cu efect psihoactiv, un cântar electronic de precizie, un grinder și suma de 2.200 de lei.

În cursul zilei de marți, 13 iulie, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Călărași și IJJ Constanța, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*