Amenzi de aproape 550.000 de lei, aplicate în șase zile de inspectorii de la Apele Române

Amenzi de aproape trei milioane de lei, aplicate de ABADL, vara aceasta, pentru neregulile de pe plaje

Inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) au aplicat, în șase zile, 28 de amenzi, în valoare de aproape 542.500 de lei, operatorilor de plaje care continuă să nu respecte clauzele contractuale.

Potrivit ABADL, măsurile coercitive au fost aplicate după ce, în perioada 13 – 20 iulie, au fost efectuate 124 de controale și au fost aplicate 269 de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate. Pentru nerespectarea măsurilor impuse în urma inspecțiilor efectuate anterior au fost aplicate 28 de amenzi în valoare de 542.500 de lei.

„Din păcate, în timpul controalelor trebuie să ținem cont de PUZ-ul fiecărei stațiunii care aparține de un anumit UAT, iar PUZ-ul diferă de la o stațiune la alta. De exemplu, în stațiunea Mamaia operatorii de plajă au voie cu piscine semi îngropate, iar turiștii și localnicii au voie să facă plajă cu accesoriile proprii, de tipul prosoapelor, cearceafurilor etc, pe o suprafață de 30 la sută, care este situată în partea din spate a plajei, adică în zona apropiată de promenada falezei și departe de apă. Nu dorim să aplicăm amenzi și să reziliem contracte, dar se pare că litera legii nu are nici un fel de impact asupra unora dintre operatorii de plajă care nu respectă clauzele din contracte”, a declarat directorul ABA Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola.

În urma controalelor efectuate au fost identificate o serie de neconformități, dintre care cele mai frecvent întâlnite au fost extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafață construită mai mare decât cea prevăzută în PUZ și în actul adițional la contractul de închiriere a sectorului de plajă, neasigurarea unei suprafețe de plajă, conform prevederilor art. 18 si 19 din Ordinul MDRT nr. 1204/2010, pentru turiștii cu accesorii proprii – zona de plajă destinată plajei pe nisip, nerespectarea distanței de cinci metri între linia apei și primul rând de șezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreținere a plajelor, amplasarea de beach-baruri neprevăzute în PUZ și nici în contractul de închiriere – 38 construcții ilegale, amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în PUZ – saltele elastice, instalații corzi elastice etc, număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea turistică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*