Primăria Constanța susține că nu au fost constatate nereguli în urma controalelor privind găzduirea refugiaților din Ucraina

Controalelor privind găzduirea refugiaților din Ucraina. FOTO: Primăria Constanța

O echipă a Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, formată din asistenți sociali și inspectori, însoțită de un echipaj al Direcției Generale Poliția Locală Constanța, a efectuat în cursul săptămânii trecute verificări în teren privind realitatea informațiilor din cererile depuse de persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Astfel, au fost verificate locații situate atât la casă cât și imobile cu mai multe apartamente în care sunt găzduite persoane refugiate din Ucraina.

„Nu au fost constatate nereguli. Din declarațiile proprietarilor, o parte dintre cetățenii ucraineni găzduiți își desfășoară activitatea în timpul zilei. De asemenea, multe locații sunt folosite temporar de cetățenii ucraineni”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea prevăzute la art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*