Amenzi de aproape 50.000 de lei, date de polițiștii constănțeni de la Transporturi în perioada minivacanței de 1 Mai. FOTO: IPJ Constanța
Polițiști din cadrul Secției Regionale Transporturi Constanța au desfășurat, între 27 aprilie și 2 mai, o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Astfel, în perioada de referință, polițiștii au verificat peste 200 de trenuri și aproximativ 100 de stații CFR, precum și un aeroport. Totodată, au fost legitimate peste 1.500 de persoane și au fost verificate aproximativ 200 de autoturisme.
Astfel, au fost constatate 24 de infracțiuni, fiind depistate, în flagrant, 12 persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicat 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 48.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O urmărire a avut loc pe străzile din Constanța pentru prinderea unui șofer fără permis. La data de 5 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul […]
Antreprenorii români ar putea economisi timp și bani utilizând serviciile M3Cargo, disponibile acum în România. Compania asigură livrarea mărfurilor din China și toate operațiunile de vămuire, calculează în mod transparent costul serviciilor și oferă clientului […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați la data de 9 martie, în jurul orei 15.15, cu privire la faptul că pe D.J. 226, în comuna Săcele, ar fi avut loc un […]
Be the first to comment