Amenzi aplicate de jandarmii constănțeni nerespectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19. FOTO cu rol ilustrativ
Patru persoane au fost amendate, luni, de polițiștii constănțeni după ce au fost prinse în timp ce făceau consumație pe terasa unui bar din Constanța, nerespectând astfel măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.
Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați luni, 21 decembrie, în jurul orei 11.30, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că mai multe persoane ar consuma băuturi alcoolice pe terasa unui bar.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat patru persoane care nu respectau prevederile legale în vigoare, în sensul că nu și-au putut justifica prezența, motiv pentru care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei”, au precizat sursele citate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În centrele de vaccinare amenajate de Primăria Constanța s-au vaccinat împotriva COVID-19, în perioada 25 – 31 octombrie, 15.195 de persoane. Astfel, potrivit datelor prezentate de autorități, 103.70 de persoane au fost imunizate cu serul […]
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința desfășurată marți, 28 iulie, Hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un […]
Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 25 – 31 ianuarie, acționând, în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală […]
Be the first to comment