Amendă de 30.000 de lei pentru organizarea unui concert fără respectarea măsurilor de protecție socială pe plaja de la Năvodari

Localnicii s-au bucurat de un concert pentru toate gusturile
Amendă pentru organizatorul unui concert.

O societate comercială din Navodari a fost sancționată cu 30.000 de lei după ce a organizat un concert de muzică electronică fără să respecte regulile de siguranță sanitară. De asemenea, reprezentanții societății au fost amendați și cu 1.500 de lei pentru că au dat muzica prea tare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pe plaja unui camping din orașul Năvodari a avut loc, vineri seară, un concert de muzică electronică organizat de o societate comercială, intitulat „Dor de mare”.

“Anterior desfășurării evenimentului, atât Primăria Năvodari, cât și reprezentanți ai I.P.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, I.S.U. Dobrogea și D.S.P. Constanța au fost sesizați, prin solicitare scrisă, de către societatea comercială în cauză, prin care aducea la cunoștință că va avea loc un concert de muzică electronică. După primirea solicitării, reprezentantului societății i s-a pus în vedere de către organele abilitate să respecte normele de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, acesta a asigurat că va lua toate măsurile necesare pentru a respecta normele legale în vigoare”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța. 

Polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate au efectuat controale la locul manifestației, ocazie cu care s-a constatat faptul că normele legale de protecție sanitară nu sunt respectate, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.

“În fapt, au fost constatate nereguli, în sensul că nu erau respectate măsurile sociale instituite în situații epidemiologice și conform art. 30 lit. h din H.G. 857/2011, reprezentantul societății a fost sancționat cu 30.000 de lei.

Totodată, întrucât la eveniment se difuza muzică la volum perturbator, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform art. 2, pct. 26 din Legea 61/1991″, au mai precizat sursele citate.

Reprezentanții I.S.U. Dobrogea al județului Constanța au constatat faptul că nu sunt asigurate în totalitate elementele incombustibile din alcătuirea scenei, sens în care, conform art. 1 alin. 3, lit. o) și u) din H.G. 537/2007, societății comerciale i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale de câte 2.500 de lei, iar pentru alte abateri la normele de prevenire a incendiilor au fost aplicate 4 avertismente.

În continuare, polițiștii, jandarmii, pompierii și reprezentanții celorlalte structuri abilitate vor monitoriza desfășurarea activității, în vederea luării măsurilor legale care se impun în situația nerespectării normelor legale în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*