UPU - Unitatea Primire Urgență Spitalul clinic Judetean de Urgentă Sf. Ap. Andrei Constanta. FOTO Cătălin Schipor
Cadrele medicale au intervenit la Oltina, acolo unde un băiat de 8 ani a fost rănit de o petardă. La fața locului s-au deplasat o ambulanță și elicopterul SMURD.
Serviciul de Ambulanță a anunțat că un copil de 8 ani a fost rănit de o petardă care i-a explodat în palmă. Starea sa este stabilă. La locul evenimentului s-au deplasat o ambulanță și elicopterul SMURD. Copilul va fi transportat la Spitalul Județean Constanța pentru îngrijiri medicale.
Update
Potrivit polițiștilor constănțeni, din primele cercetări a reieșit faptul că băiatul ar fi găsit petarda, pe care ar fi aprins-o și i-ar fi explodat în palmă, în timp ce se afla pe stradă, lângă domiciliul său.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și pentru orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform Legii 126/1995.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bd. Tomis nr. 51 pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante în cadrul Direcției Financiare, astfel: Serviciul Contabilitate: – inspector clasa I, grad debutant (1 […]
Pietonii nu vor mai avea acces, începând de joi, 5 august, pe pasarela de la Poarta 2, în zonă realizându-se lucrări de reparații. Potrivit reprezentanților Portului Constanța, în zonă vor fi poziționate echipamente și utilaje […]
Malul Canalului Dunăre – Marea Neagră este mereu poluat de persoane necunoscute. Dube sau mașini personale vin în zonă, aruncă gunoaie sau moloz și dispar. Situația s-a schimbat în această dimineață, atunci când agenții de […]
Be the first to comment