Acțiune de amploare în județul Constanța unde s-au efectuat peste 60 de percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigarete

Mascații au intervenit. FOTO Cătălin SCHIPOR

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 65 de percheziții, în urma cărora au indisponibilizat aproximativ 22.000 de pachete de țigarete.

În cursul zilei de 5 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Constanţa au efectuat 63 de percheziții domiciliare în județul Constanța, alte 2 fiind efectuate în județul Călărași, în cauză efectuându-se cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2019, mai multe persoane ar fi comercializat țigarete care nu aveau aplicate timbre fiscale prevăzute de legislația română în vigoare sau care prezentau timbre fiscale aparținând unor state străine.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 21.697 de pachete de țigarete, aproximativ 2 tone de materiale pirotehnice interzise la deținere, 4 autoturisme, 19.500 de euro și 15.000 de lei.

14 persoane au fost reținute și introduse în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La efectuarea perchezițiilor au participat 163 de polițiști din Constanţa și 80 de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Constanța, Tulcea, Galați, Călărași și Brăila.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*