Accident pe DN 3, la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian. FOTO amator
Un accident spectaculos, în urma căruia două persoane au fost rănite, s-a petrecut joi după-amiază pe DN 3, la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian.
Potrivit polițiștilor constănțeni, un autoturism care tracta o barcă s-a lovit de parapetul despărțitor de sensuri, iar în urma impactului autoturismul și barca s-au răsturnat, pe câte un sens de mers.
În urma impactului, șoferul și un pasager aflat în autoturism au fost răniți ușor, dar numai conducătorul auto a fost transportat la spital.
Accident pe DN 3, la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian. FOTO amator
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cinci tineri, trei fete și doi băieți, au ajuns la spital în seara zilei de duminică, 06 februarie, după ce au fost răniți într-un accident rutier petrecut pe A4, în zona numită Podul lui Apolodor. […]
Elicopterul SMURD a intervenit duminică după amiază la un accident rutier, soldat cu o victimă. Un căruțaș a fost găsit în comă pe DN 3. Accidentul rutier a fost înregistrat în jurul orei 15.40 pe […]
Accident deosebit de grav între 23 August și stațiunea Olimp. Cinci persoane și-au pierdut viața după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Tragedia a avut loc la ora 19.20, […]
Cei mai mari idioti care au pus acei parapetii pentru ca este foarte greu sa conduci in astfel de conditii cu prostia aia de parapeti mai ales ca noaptea daca nu cunpsti drumul intri in ei ca nici macar nu sunt semnalizati! Acest proiect cu acesti parapeti sunt facuti de cei mai mari prosti ai timpurilor noastre!
Cei mai mari idioti care au pus acei parapetii pentru ca este foarte greu sa conduci in astfel de conditii cu prostia aia de parapeti mai ales ca noaptea daca nu cunpsti drumul intri in ei ca nici macar nu sunt semnalizati! Acest proiect cu acesti parapeti sunt facuti de cei mai mari prosti ai timpurilor noastre!