La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 13.35, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22 s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme conduse de doi bărbați.
Conducătorii auto au fost testați cu apartul etilotest, în cazul unuia dintre ei rezultatul fiind 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 14 septembrie, polițiștii locali care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în următoarele zone: Gara, ICIL , Casa de Cultura, Griviței, Sala Sporturilor, Casa Căsătoriilor, Peninsula, Faleza Cazinoului, Poarta 1 […]
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacanțe de arhitect șef al orașului Cernavodă, județul Constanța. Data concursului este 22 martie, ora […]
Opt persoane au fost arestate preventiv în urma descinderilor organizate marți, 10 mai, în Constanța și alte șase județe, la persoane bănuite de proxenetism, iar alți trei suspecți sunt cercetați sub măsura controlului judiciar, pentru […]
Be the first to comment