Meteorologii au emis un cod galben de ploi pentru județul Constanța, iar avertizarea este valabilă astăzi până la ora 23.
În nordul și estul Munteniei, Dobrogea continentală, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În sud-estul țării se vor semnala și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Hipodromul Mangalia s-a redeschis astăzi cu o gală sportivă. Locația a fost reamenajată în ultimele luni și acum dispune de infrastructura necesară pentru a se ridica la un nivel competițional. Publicul iubitor de cai are […]
Din cauza unei avarii apărută în rețeaua de transport de pe strada Soveja, la intersecția cu strada B. Delavrancea, din Constanța, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și […]
Peste 700 de persoane au participat sâmbătă, 15 martie, la cina tradițională de iftar oferită de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Evenimentul, care a reunit etnici tătari și prieteni ai comunității, a fost […]
Be the first to comment