Meteorologii au emis un cod galben de ploi pentru județul Constanța, iar avertizarea este valabilă astăzi până la ora 23.
În nordul și estul Munteniei, Dobrogea continentală, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În sud-estul țării se vor semnala și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Angajații Polaris M Holding au desfășurat activități de măturat stradal, de ridicare a resturilor vegetale și a deșeurilor. Aceștia au acționat și împreună cu jandarmii, polițiștii locali și inspectorii DSP pentru igienizarea unor zone din […]
Spectacolul “Albă ca Zăpada“ este o adaptare modernă, ușor parodică, după povestea cu același nume de Frații Grimm. Cu toate acestea, piesa nu se abate de la subiectul original, reușind să păstreze farmecul, inocența și […]
Polițiștii locali din cadrul Serviciului control disciplina în construcții și afișajul stradal al Direcției Generale Poliția Locală, au efectuat în stațiunea Mamaia un control tematic pentru verificarea respectării documentațiilor tehnice vizate spre neschimbare, aferente autorizațiilor […]
Be the first to comment