Un accident rutier a avut loc imediat după miezul nopții pe strada Liliacului din Constanța după ce un polițist a accidentat un pieton care traversa neregulamentar.
La data de 1 ianuarie, în jurul orei 00.05, un polițist din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala pe strada Liliacului, a acroșat un pieton.
Din primele informații rezultă că acesta ar fi traversat prin loc nepermis.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SN Nuclearelectrica (SNN) SA apreciază semnarea Memorandumului de Înțelegere încheiat joi, 5 august, între Departamentul de Resurse Naturale din Canada și Ministerul Energiei din România și consideră că acesta reprezintă un demers eficient de susținere […]
În urma unui scandal conjugal, un bărbat din localitatea Lazu și-a înjunghiat concubina și apoi a încercat, cu același cuțit, să se sinucidă. O vecină a auzit scandalul și a sunat la 112, cei doi […]
Camera de Comerț, Industrie, Navigație şi Agricultură Constanța are deosebita plăcere de a vă invita la TINIMTEX – Târgul Național de Blănuri – Pielărie – Încălțăminte – Îmbrăcăminte, din perioada 16 – 20 noiembrie. TINIMTEX […]
Be the first to comment