Un accident rutier a avut loc imediat după miezul nopții pe strada Liliacului din Constanța după ce un polițist a accidentat un pieton care traversa neregulamentar.
La data de 1 ianuarie, în jurul orei 00.05, un polițist din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala pe strada Liliacului, a acroșat un pieton.
Din primele informații rezultă că acesta ar fi traversat prin loc nepermis.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ziua de vineri, 3 august, a marcat în acest an, în municipiul Medgidia, somptuoasa încheiere a celei de-a XV-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură ”Lucian Grigorescu”. Ceremonia de încheiere a activităților plastice s-a desfășurat […]
La ora actuală, Societatea Electrocentrale Constanta S.A. înregistrează către RAJA SA un debit în valoare totală de 2.887.510,77 lei reprezentând contravaloare facturi apă-canal și penalități de întârziere aferent perioadei aprilie – iulie 2018, suntem nevoiți […]
Traficul de mărfuri în porturile maritime românești se îndreaptă, în acest an, spre un nou record absolut, peste valoarea înregistrată în anul 2019, cel mai mare trafic din istoria porturilor maritime românești. Conform datelor preliminare […]
Be the first to comment