Sancțiuni de numai 2.000 de lei, aplicate de jandarmii constănțeni în minivacanța de 1 Mai

Misiunile jandarmilor constănțeni la sfârșitul acestei săptămâni. FOTO IJJ Constanța

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța au fost la datorie în perioada 28 aprilie – 02 mai, cu misiunea de a asigura ordinea și liniștea publică în zonele de interes din județul Constanța.

Acest sfârșit de săptămână a adus un număr important de misiuni pentru militarii Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. Manifestările, comemorative, cultural- artistice și de divertisment, sportive și religioase, au fost în atenția jandarmilor pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice. Jandarmii au executat misiuni alături de polițiști în localitățile Constanța, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Mangalia, au fost prezenți și în zone aglomerate, piețe și centre comerciale, gări și stații de transport în comun, la trei manifestări sportive, precum și la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi „Zilei Veteranilor”, la „Retroparada Primăverii” și la festivalul „Beach Please”.

În timpul misiunilor au fost aplicate un număr de șapte sancțiuni contravenționale, în baza legii privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 2.000 de lei. Jandarmii constănțeni au mai constatat săvârșirea a 37 de fapte de natură penală, cu 38 de autori, pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și cinci fapte penale, cu privire la portul sau folosirea de obiecte periculoase. Bunurile găsite asupra persoanelor în cauză, substanțe interzise – un box, un baston telescopic, cuțite, bricege și un spray lacrimogen, au fost ridicate de către agenții constatatori, iar autorilor faptelor le-au fost întocmite actele premergătoare începerii cercetării penale. Persoanele în cauză au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*