O femeie a fost înjunghiată astăzi în parcarea unui mall din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 septembrie, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi fost agresată fizic în parcarea unui mall din municipiul Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cercetările în acest caz sunt în derulare, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
ISU Constanța a spus că la locul incidentului s-au deplasat două echipaje SMURD. Victima era conștientă și suferise plăgi la nivelul mâinii și gâtului. Ea a fost transportată la spital.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un individ bănuit de comiterea a cel puțin două fapte de furt din buzunare în mijloacele de transport în comun a fost prins de polițiștii constănțeni. Reprezentanții IPJ Constanța spun că în urma cercetărilor în […]
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din localitatea Eforie Nord, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei […]
Pe străzile din municipiul Constanța se acționează în continuare cu 31 de utilaje care împrăștie material antiderapant și îndepărtează zăpada de pe carosabil. De asemenea, stațiile de autobuz, trecerile de pietoni, trotuarele, pasajele, scările de […]
Be the first to comment