Polițiștii locali constănțeni au depistat, în seara zilei de 23 ianuarie, pe strada Caraiman, un autoturism staționat care era încărcat cu mai multe borduri.
Potrivit Reprezentanților DGPL Constanța, mașina a fost folosită pentru a sustrage materialele folosite la reabilitarea bulevardului 1 Mai.
„La depistarea infracțiunii de furt a contribuit un cetățean care a văzut fapta și a sesizat patrula poliției locale aflată în zonă. Martorul le-a furnizat oamenilor legii date și informații cu privire la identificarea făptuitorului”, au precizat sursele citate.
În cauză au fost întocmite actele procedurale în vederea predării acestuia către lucrătorii Secției 5 Poliție în vederea continuării cercetărilor și dispunerea măsurilor legale în consecință.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Credincioșii musulmani vor sărbători vineri, 21 aprilie, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoare care încheie cele 29 de zile de post și rugăciune specifice Lunii Ramazan. Sărbătoarea va debuta cu slujba care […]
Aproximativ 400 de poliţişti şi jandarmi constănţeni vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Constanţa, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă. Luni, 12 septembrie, peste 200 […]
Polițiștii constănțeni au întrerupt două evenimente private, organizate ilegale în restaurante din Constanța și Mamaia, fiind aplicate amenzi de aproape 35.000 de lei. Astfel, în seara zilei de vineri, 28 ianuarie, în jurul orei 23.15, […]
Be the first to comment