Autobuzele etajate vor circula în weekend pe un traseu deviat
CT BUS anunță publicul călător că în intervalul 18 – 19 iunie, autobuzele linei CITY TOUR circulă deviat.
Astfel sâmbătă, în intervalul orar 11.30 – 18.30, și duminică, în intervalul orar 10.30 – 16.30, pe sensul către stațiunea Mamaia, linia CITY TOUR circulă pe ruta: strada Termele Romane – strada Traian – strada Mihai Viteazu – bulevardul Ferdinand – strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia.
Devierea are loc din cauza desfășurării Campionatului Național de Vehicule Electrice (eKarting) – „Super Cupa României la Karting Electric – Marele ePremiu al orașului Constanța”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Complexul Sportiv „Centenar 2018” din Cumpăna a găzduit vineri, 9 aprilie, două evenimente importante. Primul dintre ele a fost premierea gimnastei Elena […]
Poliţiştii de imigrări din Constanța au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini, iar o societate […]
Be the first to comment