Sorin Mihai și-a dat demisia din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
„Astăzi, 5 februarie 2026, mi-am înaintat demisia funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Le mulțumesc colegilor, directorilor, cadrelor didactice, jurnaliștilor și partenerilor instituționali pentru colaborare!”, a spus Sorin Mihai.
El a refuzat să facă alte comentari pe acest subiect.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Constanța anunță că începând din această dimineață, până mâine, 10.10.2023, ora 22:00, circulația rutieră va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu […]
Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost rănit ușor miercuri, 18 ianuarie, după ce a intrat cu autoturismul pe care […]
1 Comment
Trebuia sa va dati demult demisia.nu stiu ce ati cautat in acea functie.un om grobian, fara empatie, fara bun simt si foarte tupeist, care in loc sa rezolve problemele de drept ale elevilor mai mult le incurca si replica nonsalant : nici de-al dracu nu va ajut, ca insistati prea mult. O rusine de caracter.
Trebuia sa va dati demult demisia.nu stiu ce ati cautat in acea functie.un om grobian, fara empatie, fara bun simt si foarte tupeist, care in loc sa rezolve problemele de drept ale elevilor mai mult le incurca si replica nonsalant : nici de-al dracu nu va ajut, ca insistati prea mult. O rusine de caracter.