Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a fost amendat luni, 24 ianuarie, de poliţiştii constănțeni, cu 1.000 de lei, pentru că nu a respectat măsurile de carantină. Prelatul constănțean a oficiat o slujbă religioasă deși fusese introdus în carantină, fiind contat direct al unei persoane infectat cu coronavirus.
Astfel, potrivit unor surse judiciare, deși se afla în carantină, începând din data de 21 ianuarie, fiind contact direct al unei persoane infectate cu COVID-19, IPS Teodosie a mers luni dimineață la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, unde a oficiat Sfânta Liturghie.
El a fost surprins de polițiști ai Secției 3, fiind amendat cu 1.000 de lei pentru că nu a respectat prevederile legale în ceea ce privește măsurile de carantină, conform Legii 55/2020.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
De Sfânta sărbătoare a Botezului Domnului, Primăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat procesiunea de sfinţire a Aghiasmei Celei Mari și ritualul scoaterii din apă a Sfintei Cruci. Începând cu ora 12.00 […]
Anul care tocmai a început se anunță unul de foarte bun augur pentru comuna Mihai Viteazu. Mai multe proiecte sunt în derulare, altele se află pe masa decidenților guvernamentali, unde așteaptă rezoluții favorabile, însă între […]
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat locul întâi la Campionatul Național Universitar de Atletism în Sală, organizat de Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) din cadrul Ministerului Educației, în perioada 24 – 26 februarie […]
Be the first to comment