Consiliul Local Municipal Medgidia a aprobat 21 de proiecte de hotărâre în ședința ordinară a lunii iunie

Consilierii locali ai municipiului Medgidia s-au întrunit miercuri, 30 iunie în ședința ordinară a acestei luni, fiind aprobate 21 de proiecte de hotărâre.

Astfel, potrivit Primăriei Medgidia, primele trei puncte pe ordinea de zi au fost proiectele privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia, a organigramei și a statului de funcții ale Clubului Sportiv Medgidia și numirea unui membru în Consiliul Director al Clubului Sportiv Medgidia.

Următoarele proiecte votate au vizat atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a imobilelor – terenuri situate în intravilanul municipiului Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 7929/11.06.2021 și a apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a imobilului – teren în suprafață indiviză de 121 mp, situat în intravilanul municipiului Medgidia, județul Constanța, conform Anexei la procesul-verbal al comisiei de inventariere nr. 8157/17.06.2021.

Pe ordinea de zi a lunii iunie s-a regăsit și a fost votat proiectul cu privire la acordarea unui sprijin financiar domnului Pană Constantin.

La punctele cu numerele 7 și 8 pe ordinea de zi s-au regăsit aprobarea vânzării prin licitație publică a imobilelor teren intravilan aflate în domeniul privat al municipiului Medgidia, identificate cu numerele cadastrale 110319 și 110320.

În cadrul ședinței a fost admis proiectul referitor la modificarea și completarea Anexei la H.C.L. nr. 61/2021.

Totodată au fost votate și proiectele privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele de investiție „Modernizarea, extinderea și optimizarea consumului energetic – Sistem de iluminat public (SIP) în municipiul Medgidia, județul Constanța” și „Înființare rețea de distribuție gaze naturale medie presiune și racorduri de gaze naturale în U.A.T. Medgidia, sat Valea Dacilor și sat Remus Opreanu”.

Pe ordinea de zi a lunii mai a fost votat și proiectul privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 77/2021.

În continuarea ședinței a fost supusă votului aprobarea repartizării unor unități locative situate în blocuri ANL din municipiul Medgidia.

Cu numărul cincisprezece pe ordinea de zi a fost votat proiectul privind aprobarea Procedurii de acordare a scutirii la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor fiscale bugetare, constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de către persoane fizice și juridice care au calitate de contribuabili la bugetul local al mun. Medgidia.

Un alt proiect de hotărâre admis privește aprobarea documentației de urbanism ELABORARE P.U.Z. – REGLEMENTARE IMOBIL TEREN CU NUMĂR CADASTRAL 109450, SITUAT ÎN INTRAVILANUL MUNICIPIULUI MEDGIDIA, generat de imobilul amplasat în județul Constanța, municipiul Medgidia, strada Șoseaua Constanței, numărul 8I+8J+8G LOT 2.

Consilierii au analizat și votat proiectul referitor la suplimentarea numărului de burse pentru semestrele I și II ale anului școlar 2019 – 2020, care se vor acorda elevilor Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu”, respectiv Colegiului Național „Kemal Atatürk”.

Următorul punct pe ordinea de zi a fost stabilirea indemnizației personalului de specialitate extern, membrii desemnați în Comisiile de evaluare și selecție a proiectelor/Comisia de soluționare a contestațiilor și membrul în Comisia de rezervă pentru aplicarea Legii nr. 350/2005.

Cu numărul nouăsprezece pe ordinea de zi s-a regăsit proiectul privitor la aprobarea documentației tehnico-economice – faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „MODERNIZARE TROTUARE PE STRĂZILE DIN CADRUL PROIECTULUI REABILITARE TRAMĂ STRADALĂ 16 KM ÎN MUNICIPIUL MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”.

La finalul ședinței, consilierii locali și-au exprimat votul pentru proiectele de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv „MEDGIDIA”, pentru anul 2021 și a bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, pentru anul 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*