Restricții de circulație în zona Sala Sporturilor din Constanța
Sala Sporturilor din Constanța va găzdui marți, 22 septembrie, începând cu ora 19.45, meciul de handbal dintre HC Dobrogea Sud Constanța și Sporting CP Lisabona, în cadrul „EHF European League”.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții optime, în cursul zilei de marți, în intervalul orar 06.30 – 20.00, vor fi restricționate pentru circulația autovehiculelor intrările în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre strada Mircea cel Bătrân, respectiv bulevardul Tomis.
De asemenea, în data de 22 septembrie 2020, în intervalul orar 06.30 – 20.00, va fi restricționată circulația autovehiculelor pe banda întâi de deplasare pe strada Decebal, de la intersecțiile acesteia cu bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare continuă în mai multe zone ale orașului Constanța, în prezent acestea ajungând și pe strada Theodor Burada. Drept urmare, autoritățile locale au decis închiderea circulației rutiere pe o […]
Circulația autovehiculelor se realizează, de luni, 31 iulie, în ambele sensuri pe strada Panait Cerna. Măsura a fost instituită temporar și este asociată cu lucrările de demolare a stadionului „Gheorghe Hagi”. Scopul principal al acestei […]
Un accident rutier, în urma căruia trei persoane au fost rănite grav, s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 23.20, pe DJ 381. Potrivit polițiștilor rutieri constănțeni, un autoturism condus de un bărbat, de 42 […]
Be the first to comment