Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reținut de poliţişti după ce ar fi agresat sexual o fetiță în vârstă de şapte ani, pe o plajă din Constanţa.
„La data de 1 septembrie, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 1au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, un bărbat de 38 de ani ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri. Procurorul de caz a dispus măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
După o pauză de circa trei luni, cauzată de epidemia de coronavirus, au fost reluate tragerile cu rachete sol-aer în Poligonul Complex de Trageri de la Capu Midia. Militarii Batalioanelor de Rachete Antiaeriene KUB din […]
Serviciul de Ambulanță Constanța a fost solicitat să intervină miercuri în localitatea Viile la un minor inconștient după ce ar fi fost lovit de un cal. La fața locului a fost trimis un echipaj SAJ, […]
Pentru a reduce poluarea generată de ambuteiajele din trafic și pentru a reduce timpul pierdut de către conducătorii auto, Primăria Constanța anunță că în viitorul apropiat va pune în practică un proiect de resistematizare rutieră […]
Be the first to comment