Alte două gravide și un cardiac au avut nevoie de ajutor medical în plin Cod Portocaliu. Toți trei au fost preluați de o șenilată și transportați la Spitalul Medgidia.
Potrivit reprezentanților Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției la nivelul județului Constanța, la Tortomanu solicitarea a fost pentru o gravidă în 6-7 luni cu amenințare de avort, o gravida la termen și un pacient cardiac stabil cu bypass. Toți 3 au fost preluați de șenilata DDRP și transportați la Spitalul Medgidia, pacienții fiind însoțiți de doi paramedici și o asistentă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un constănțean a reușit să perturbe activitatea unei unități militare din Constanța după ce și-a parcat coupeul Audi în poarta care dădea spre parcul auto. Timp de două ore au așteptat militarii să apară mașina […]
CT BUS anunță publicul călător că începând de luni, 26 aprilie, de la ora 08.00, autobuzele liniilor 5-40 și 14 vor întoarce la sensul giratoriu de la Aqua Magic. Modificarea survine ca urmare a măsurilor […]
Polițiștii din stațiunea Mamaia au fost alertați joi, 20 iulie, cu privire la sinuciderea unui bărbat în vârstă de 34 de ani. Se pare că acesta s-ar fi aruncat de la etajul cinci al unei […]
Be the first to comment