Autoritățile au fost alertate luni dimineață de către un turist, prin 112, că pe plaja din Eforie Sud se află un proiectil militar.
La fața locului a fost trimis echipajul pirotehnic al ISU Dobrogea. Potrivit reprezentanților instituției, a fost vorba de o bomba incendiară, de aviație, de 4 kg, adusă la mal de valurile din ultimele zile. Proiectilul fost ridicată transportată și depozitată în vederea distrugerii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii constănțeni au scos din trafic mai mulți șoferi inconștienți. Unii fără permis, alții depistați sub influența băuturilor alcoolice. Cel mai proaspăt intrat în colimatorul oamenilor legii a fost un individ depistat în municipiul Constanța […]
Compania Chimpex, parte din grupul elvețian Ameropa, vine în sprijinul comunității locale, în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. În urma apelului lansat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei din Constanța, Chimpex a […]
În ajunul prăznuirii hramului, marți, 28 iunie, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Miercuri, 29 iunie, în ziua hramului Catedralei arhiepiscopale, începând cu ora […]
Be the first to comment