Codul galben de vreme rea a fost prelungit pentru județul Constanța

Meteorologii au prelungit codul de vreme rea pentru județul Constanța, până în data de 18 februarie, ora 20.00.

În Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Merdionali și de Curbură, temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10…15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50…70 km, iar în zona montană înaltă rafalele vor atinge 70…90 km/h” – Administrația Națională de Meteorologie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*