FOTO VIDEO Grădiniță modernizată pentru copiii din Cernavodă: Primăria finalizează reabilitarea termică și energetică a Grădiniței nr. 5 și Creșei nr. 2

Grădiniță modernizată pentru copiii din Cernavodă. FOTO CTnews.ro

Lucrările de reabilitare termică și energetică ale Grădiniței nr. 5 și Creșei nr. 2 din Cernavodă se apropie de final, iar copiii urmează să revină în sălile de clasă modernizate, începând cu data de 14 decembrie. Investiția, în valoare de 4,316 milioane de lei, a fost realizată de Primăria Cernavodă prin fonduri accesate de la Administrația Fondului pentru Mediu.

O investiție majoră în confortul și siguranța copiilor

Clădirea care găzduiește Grădinița nr. 5 și Creșa nr. 2 a trecut printr-un amplu proces de modernizare ce a vizat atât eficiența energetică, cât și siguranța copiilor și a personalului. Lucrările au început în urmă cu un an și au vizat întreaga structură a imobilului.

Șerif Cîrjali, consilier personal al primarului, Primăria Cernavodă, explică: „Suntem la Grădinița nr. 5 și Creșa 2, sunt doi într-unul aici. Domnul primar a accesat, cu echipa, bineînțeles, fonduri prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru eficiența energetică. Lucrările au început în urmă cu un an de zile iar pe 14 decembrie, în sfârșit, copiii pot să intre, să învețe și să își desfășoare activitatea aici.”

Potrivit acestuia, reabilitarea a fost completă:  „Au fost mai multe lucrări. În primul rând s-a schimbat acoperișul. După care toată tâmplăria s-a pus cu tâmplărie de aluminiu, inclusiv intrările principale. La fel: toată instalația electrică, toată instalația sanitară, toate s-au schimbat. Plus că s-a anvelopat cu vată groasă de 15 cm, vată bazaltică. S-a făcut și o scară exterioară în caz de incendiu, pentru că cei de la ISU așa ne-au cerut. Acum sunt toate standardele pentru o grădiniță modernă în Cernavodă.”

În timpul lucrarilor, copiii au fost relocati la Grădinița nr. 7, care este la ieșirea din oraș, pe Prelungirea Seimeni.

Tehnologii moderne pentru eficiență energetică

Firma care a executat lucrările a integrat în proiect sisteme moderne de climatizare și siguranță. Marinciu Constantin, director de șantier, detaliază etapele tehnice:  „Pentru noi acest proiect a fost o provocare. Tema proiectului este creșterea eficienței energetice. S-a început cu partea de acoperiș, s-a înlocuit acoperișul, partea de termosistem la fațade, s-a înlocuit toată tâmplăria. Avem în proiect parte de VRF, parte de aer rece, aer cald la interior, partea de instalații.”

Sistemul VRF este unul performant, potrivit acestuia: „VRF înseamnă aer rece și aer cald, gen aer condiționat, dar cu niște unități externe mult mai mari, cu generator de curent electric în caz de avarie pentru partea de grup de pompare. Avem și grup de pompare cu hidranți, mai multe instalații care împreună realizează creșterea eficienței energetice în acest proiect.”

Deși unele echipamente speciale au întârziat, lucrările vor fi finalizate la timp:

„Da, suntem pe forță. Ne-am organizat cu mai multe echipe, suntem la final cu retușuri și echipamente care au venit mai greu, pentru că au fost produse special pentru acest proiect. Asta ne-a mai împiedicat ca timp, un pic, de execuție, dar sunt toate pregătite și se vor termina la timp.” spune Marinciu.

 Grădiniță modernă pentru o comunitate în creștere

Lucrările efectuate transformă Grădinița nr. 5 și Creșa nr. 2 într-una dintre cele mai moderne unități preșcolare din oraș, respectând toate standardele actuale privind eficiența energetică, siguranța la incendiu și confortul termic. Primăria Cernavodă subliniază că investițiile în infrastructura educațională rămân o prioritate, iar proiectele vor continua și în alte zone ale orașului.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*