OMD Mamaia – Constanța celebrează Ziua Dobrogei și reafirmă identitatea uneia dintre cele mai vechi regiuni ale României

Podul Anghel Saligny. FOTO OMD Mamaia - Constanța

Astăzi, 14 noiembrie, celebrăm Ziua Dobrogei – momentul în care, în anul 1878, această regiune cu identitate multiseculară a intrat oficial în componența statului român modern. Dobrogea, spațiu de confluență între culturi, religii și civilizații, a reprezentat dintotdeauna o punte între Orient și Occident, un teritoriu unic în Europa prin diversitatea sa etnică și prin capacitatea comunităților sale de a conviețui armonios.

Într-un moment de reflecție asupra evoluției istorice a României, această zi ne reamintește un adevăr important: ROMÂNIA MARE a însemnat o operațiune grandioasă, cu adevărat GRANDIOASĂ. Iar cu cât a însemnat mai mult EA, cu atât mai puțin am însemnat NOI…
Un mesaj care capătă greutate în Dobrogea, locul unde idealurile naționale au prins contur într-o regiune ce a știut să rămână deschisă, tolerantă și diversă, dar care are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de unitate, viziune și responsabilitate pentru a se dezvolta.

Dobrogea – trecut profund, prezent în transformare

Pentru Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, Ziua Dobrogei nu este doar o sărbătoare istorică, ci și o ocazie de reafirmare a rolului nostru în valorizarea patrimoniului cultural, natural și turistic al regiunii. Dobrogea merită să fie în centrul unei strategii moderne de turism, una care pune în prim-plan identitatea locală, conectarea cu comunitatea și continuitatea pe întreg parcursul anului.

„Dobrogea nu este doar o regiune, este un model de conviețuire și un reper pentru ceea ce poate deveni turismul românesc atunci când este construit pe respect, colaborare și profesionalism. Suntem datori să transformăm această moștenire într-o destinație turistică vie, deschisă tot timpul anului și capabilă să genereze valoare pentru întreaga comunitate”, a declarat George Măndilă, președintele O.M.D. Mamaia-Constanța.

În această zi cu valoare istorică aparte, invităm toți dobrogenii, dar și vizitatorii noștri, să celebreze diversitatea, istoria și spiritul acestei regiuni extraordinare. Dobrogea înseamnă trecut, dar mai ales viitor — un viitor pe care îl construim împreună.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*