Direcția Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Năvodari anunță că, începând de luni, 3 noiembrie 2025, se deschide sesiunea de depunere a documentației pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece noiembrie 2025 – martie 2026.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure cu domiciliul sau reședința în Năvodari, pentru locuința de domiciliu ori de reședință, care nu dețin bunuri ce exclud acordarea sprijinului și care se încadrează în limitele de venit stabilite prin lege. Astfel, pot beneficia de ajutor familiile cu venit net lunar pe membru de familie de până la 1.386 de lei, respectiv persoanele singure care au un venit net de până la 2.053 de lei.
De asemenea, familiile și persoanele singure care se încadrează în aceleași plafoane de venit pot primi lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, un supliment pentru energie. Acesta se acordă în sumă fixă, în funcție de sursele de energie utilizate pentru încălzirea locuinței, și poate fi solicitat fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Suplimentul se poate cumula, în funcție de tipurile de energie folosite – gaze naturale, energie electrică, lemne sau alte surse.
Reprezentanții Direcției Asistență Socială recomandă năvodărenilor să verifice condițiile de eligibilitate și lista completă a documentelor necesare înainte de depunerea cererii. Toate informațiile privind formularele, procedura de depunere și cadrul legal pot fi consultate pe site-ul oficial al Primăriei Năvodari (link disponibil în primul comentariu al comunicatului).
Pentru detalii suplimentare, cetățenii pot contacta Direcția Asistență Socială la numerele de telefon 0241.760.822 și 0756.055.582, sau pot trimite întrebări la adresa de e-mail asistentasociala@primaria-navodari.ro.
Primăria Năvodari reamintește locuitorilor că aceste ajutoare reprezintă un sprijin important pentru familiile și persoanele vulnerabile, în vederea acoperirii unei părți din costurile cu încălzirea și energia, pe perioada iernii.

Be the first to comment