O barcă cu pescari s-a răsturnat în Dunăre în zona localității Vadu Oii, iar pompierii constănțeni s-au deplasat la fața locului.
Pompierii din cadrul ISU Constanța intervin cu un echipaj ASAS și cu un Smurd B. O persoană a fost scoasă din apă și adusă la mal de o ambarcațiune civilă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Evenimentul, care se va desfășura la Constanța în perioada 8-11 septembrie, vine cu provocări pentru copii, adolescenți, părinți și profesori: ateliere pentru cei mici, proiecții de film pentru toată familia, dar și prezentarea Opționalului de Educație […]
O femeie în vârstă de 80 de ani, care fusese transferată de la Spitalul de Boli Infecțioase, a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, aceasta având mai multe comorbidități. “În ultimele 24 de […]
O grenadă defensivă a fost descoperită vineri, 7 mai, în lacul Tăbăcărie din Constanța, la fața locului fiind chemați pirotehniștii ISU „Dobrogea”. Potrivit primelor informații, se pare că grenada ar fi fost pescuită din lacul […]
Be the first to comment