VIDEO 20 de transfugi irakieni, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni la marginea unei păduri

20 de irakieni, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni la marginea unei păduri. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră constănțeni au depistat în apropierea frontierei de stat, la marginea unei păduri, 20 de irakieni care au intrat ilegal în România din Bulgaria, pe la frontiera „verde”, cu scopul de ajunge într-un stat din vestul Europei.

Potrivit Gărzii de Coastă, duminică seară, în jurul orei 18.00, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Ostrov au descoperit, în apropierea frontierei de stat, la marginea unei păduri dintre localitățile Esechioi și Ostrov, 20 de cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, iar în cadrul primelor verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni, 19 adulți, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, și un minor în vârstă de 13 ani. La cercetări, aceștia au declarat că au încercat să intre ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii străini fiind predați, în cursul zilei de astăzi, conform acordului de readmisie româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră din statul vecin, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

20 de irakieni, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni la marginea unei păduri. FOTO Garda de Coastă

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*